Flori de dovlecei

Din categoria "nu stiam ca asta se mananca"....

*drumroll*

.... flori de dovlecei facute pane. Da, florile alea frumoase si grase, galbene, care lumineaza toata gradina intr-o zi de asta ploioasa. 

So pretty!

Se culeg florile masculine (astea nu fac dovlecei, au codita lunga si sunt mai grasute; rolul lor e de polenizare). Eu le-am cules dupa ce restul florilor feminine au inceput sa formeze deja dovlecelul. Se curata de codita si de pistil si se spala. 

Pentru 7 flori cate am cules eu azi, am pus intr-un castron un ou batut, faina si bere pana a iesit o compozitie moale (ca aia pentru clatite, ca si consistenta). In compozitie am aruncat doi pumni de verdeata proaspata, taiata marunt (busuioc, tarhon, menta si patrjunel), 3-4 boabe de piper Sichuan, sare si piper pisat. 

                  
Se incinge ulei intr-o tigaie, se trec florile prin aluat si se rumenesc pana devin crocante si aurii. Se scot pe un servet care sa absoarba excesul de ulei si apoi se rade parmezan peste ele cat sunt inca fierbinti. Nu uitati sa va turnati intr-un pahar si restul de bere! ;) 
  

Comments