Porcușor cu ceapa caramelizata, morcovi si fenicul



Mi-am cumparat un borcan de chutney (ca am mancat la un prieten da' n-am gasit la fel) si cerea friptura. Asa ca m-am infiintat la carmangerie complet lipsita de idei (eu visam la coaste, dar n-am gasit) si am luat un muschi de porc. Pana am ajuns acasa am gandit ce pun pe el:

  • Boia dulce de ardei
  • O frunza jumatate de dafin
  • Piper negru si verde 
  • 3 boabe de ienupar zdrobite in mojar
  • Cimbru
  • O mânuță de boabe de mustar, zdrobite foarte usor
  • Sare
  • Ulei de masline
Dupa ce am amestecat bine toate de mai sus, am crestat usor muschiul si l-am tavalit prin condimente. Poate sa stea si peste noapte acolo.
Apoi se da la cuptor la 200 de grade vreo 40 de minute. L-am pus acoperit cu folie de aluminiu vreo 15 minute si descoperit pe functia de grill alte 25-30.
Intre timp, într-o tigaie cu un pic de unt si ulei de masline am aruncat trei cepe taiate pestisori, un pic de sare si zahar si am lasat sa fiarba. Cand s-a muiat ceapa am acoperit cu vin si am lasat sa scada, apoi am stropit cu otet balsamic si am lasat la foc mic inca putin.
Cand a fost gata friptura am rasturnat ceapa in tava si am lasat acoperit. In tigaia in care a fost ceapa am aruncat doi-trei morcovi taiati rondele si jumătate de fenicul taiat si el felii. I-am rumenit putin in tigaie, apoi i-am stropit cu un pic de vin si i-am lasat cu capacul pus cateva minute, la foc iute.
P.S.: recomand niste paine proaspata cu coaja crocanta pentru lins  intins in farfurie. 

Comments